INTERVIU Angela Gheorghiu. Iubirile sopranei: „Se produce o magie pe care eu nu am reușit să mi-o explic. O chimie perfectă”

INTERVIU Angela Gheorghiu. Iubirile sopranei: Se produce o magie pe care eu nu am reușit să mi-o explic. O chimie perfectă
Publicat: 22/06/2012, 10:30
Actualizat: 23/06/2012, 14:45

Soprana Angela Gheorghiu, care a sărbătorit, marți, 20 de ani de la debutul său la Covent Garden, a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că instituția londoneză de spectacole este prima sa iubire, fiind totodată locul care i-a unit destinul cu cel al soțului său, tenorul Roberto Alagna.

Angela Gheorghiu a sărbătorit 20 de ani de când a urcat pentru prima dată pe scerna de la Covent Garden din Londra (Royal Opera House), marți seară, cu spectacolul „La Boheme”, alături de soțul ei, tenorul Roberto Alagna, iar la finalul reprezentației, soprana a fost aclamată de public și a primit un tort din partea instituției.

Soprana a vorbit, în interviu despre cum se pregătește înainte de spectacole, despre cum a început povestea ei de iubire cu Roberto Alagna, dar și despre lucrurile pe care le presupune o carieră internațională de prestigiu.

Sunt 20 de ani de la prima reprezentație cu „La Boheme” pe scena Operei Regale din Londra. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să reveniți pe această scenă, de fiecare dată?

Angela Gheorghiu: Covent Garden a fost și este prima mea iubire. Iubesc din toată inima tot ce mă leagă de acest teatru. Întotdeauna urc pe această scenă cu emoții infinite. Mi-a oferit de fiecare dată unele dintre cele mai importante momente din cariera mea artistică dar și personală.

Cred că nu am avut o seară mai emoționantă ca aseară (marți seară, n.r.) în viața mea. Un cumul de situații și de amintiri. Am fost foarte plăcut surprinsă ca la proba de costume să am chiar costumele din 1992 cu numele meu pe ele și nu a trebuit să facem nicio schimbare, o situație care m-a flatat enorm.

Ce amintiri vă leagă de opera „La Boheme” cântată alături de soțul dumneavoastră, acum 20 de ani?

A.G.: Royal Opera House ne-a unit destinele. Trebuie să recunosc că mă leagă cele mai frumoase amintiri. În 1992 am început repetițiile cu Actul II plin de optimism și de veselie în această operă dramatică. Atunci, ținându-ne de mână, a început toată povestea.

Ce ritualuri aveți înainte de a urca pe scenă?

A.G.: Niciunul. Doar un somn bun și încerc să mă concentrez doar la ce am de făcut în seara spectacolului.

Cât de mult se completează viața dumneavoastră personală cu cea artistică?

A.G.: Viața mea personală este și viața mea artistică câteodată. Încerc să le separ pe cât posibil. Câteodată se poate, altădată nu. Este însă absolut sigur că o carieră mondială trebuie făcută și poate fi făcută doar cu sacrificiu și dăruirea vieții tale private. Studiul, voiajele, repetițiile, spectacolele, înregistrările, promovarea etc. sunt doar câteva elemente ce îți ocupă 90% din viață. În restul timpului încercăm să avem așa-zisa „viață normală”!

Care sunt lucrurile pe care le-ați învățat, dumneavoastră și tenorul Roberto Alagna, unul de la altul, lucrând împreună?

A.G.: Noi doar cântăm împreună. Nu studiem niciodată împreună. Aceasta este bucătăria fiecăruia. Când încep repetițiile, atunci ne auzim pentru prima oară, așa cum se întâmplă cu oricare din colegii noștri. Dorim să ne surprindem și să avem admirația celuilalt. Doar pe scenă se produce o magie pe care eu nu am reușit să mi-o explic. O chimie perfectă.

Care este cel mai dificil lucru legat de meseria de artist?

A.G.: Avioanele.

Ce operă v-ar putea descrie viața?

A.G.: Niciuna.

Veți sărbători cei 20 de ani de carieră internațională și în România?

A.G.: Nu am cântat niciodată cu Roberto în România, poate într-o zi vom fi amândoi liberi pentru a putea crea un eveniment atât de important.

„La Boheme” marchează 20 de ani de la debutul Angelei Gheorghiu pe scena Covent Garden, fiind, totodată, după o perioadă lungă de timp, primul spectacol în compania soțului ei pe scena operei londoneze.

În spectacolul „La Boheme”, Angela Gheorghiu interpretează rolul Mimì, în timp ce Roberto Alagna este Rodolfo. Din distribuția spectacolului mai fac parte Nuccia Focile (Musetta), George Petean (Marcello), Yuri Vorobiev (Colline), Thomas Oliemans (Schaunard), Jeremy White (Benoît) și Donald Maxwell (Alcindoro).

Artiștii au evoluat sub bagheta dirijorului Maurizio Benini, avându-l ca regizor pe John Copley.

Angela Gheorghiu și Roberto Alagna pot fi văzuți din nou împreună pe scenă, la mai puțin de un an după ce au anunțat public că și-au reluat relația.

Ca parteneri de scenă, cei doi artiști, care s-au căsătorit în 1996, au cântat împreună unele dintre cele mai celebre tragedii din muzica de operă care au avut ca temă centrală dragostea: „Boema”, „Traviata” și „Romeo și Julieta”.

Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este un „superstar” al operei internaționale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduți artiști români de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu „Boema” de Puccini. În același an, ea a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York și Opera de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii. În 2010, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediție a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câștigat și în 2001. Totodată, în 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Vila lui Silviu Prigoană a fost scoasă la vânzare! Cum arată „palatul groazei”, așa cum...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce s-a întâmplat după ce o cercetătoare și-a injectat virusuri crescute în laborator în tumoarea...